|
Relaţiile
româno-ucrainene
Acest
articol se doreşte a fi mai degrabă o „prezentare academică“, şi nu una
cu nuanţe politice a raporturilor româno-ucrainene, care au o istorie
multiseculară.
Învecinarea, pe mai mult de jumătate din
întinderea frontierelor, a teritoriului etnic românesc cu cel ucrainean
a făcut ca de-a lungul veacurilor românii să fie în raporturi foarte
strânse cu ucrainenii. Cu oarecare aproximaţie, se poate afirma că
începuturile acestor raporturi datează de prin veacul al XII-lea, dacă
nu şi de mai înainte. Deşi, începând din secolul al XIV-lea, ucrainenii
vestici şi, parţial, cei estici şi-au dus viaţa în cadrul unor state
străine (polon, rus, maghiar), acest lucru nu trebuie să mascheze
multiplele forme ale contactelor româno-ucrainene. Interesele economice
sau credinţa comună – ortodoxismul – care-i leagă pe români de
ucraineni au apropiat întotdeauna cele două popoare. Dacă avem în
vedere fie şi numai comerţul intens pe care-l face Lvovul, capitala
Galiţiei, cu oraşele moldoveneşti şi chiar cu cele munteneşti sau
schimbul de valori, deosebit de activ în secolul al XVII-lea, după ce
Petru Movilă devine mai întâi arhimandrit al mănăstirii Pecerska Lavra,
iar apoi, în 1633, mitropolit al Kievului şi Haliciului, înţelegem
foarte bine de ce aceste contacte au fost atât de vii.
Petru Movilă a fost una dintre personalităţile culturale cele mai
proeminente din Ucraina secolului al XVII-lea, întemeietor al
vestitului Colegiu Kievo-Movilean, care-i poartă numele, devenit în
secolul al XVIII-lea Academie Teologică. În perioada care a urmat,
capii bisericilor din Ţările Române trimit la studii, la Academia
Teologică din Kiev, pe tinerii cei mai dotaţi care vor să îmbrăţişeze
cariera religioasă, printre ei numărându-se Filaret Scriban,
Melchisedec Ştefănescu ş.a.
În cadrul schimbului de valori culturale, în secolul al XVIII-lea,
ajunge în ţara noastră sfântul Paisie Velicicovschi, născut în Ucraina,
la Poltava. Cei 35 de ani petrecuţi pe pământ românesc au reprezentat
un moment crucial pentru dezvoltarea ulterioară a vieţii mănăstireşti.
În timpul său, mănăstirile româneşti, în special cele din Moldova, pe
care le-a păstorit în calitate de stareţ, au devenit adevărate academii
duhovniceşti ale Răsăritului ortodox.
În secolul al XIX-lea, preponderente devin relaţiile în domeniul
culturii laice, epoca modernă a acestor relaţii fiind mai bine studiată
şi cunoscută la noi.
Vorbind despre români şi ucraineni, marele istoric Nicolae Iorga
susţine că „cele două popoare sunt înrudite cu mult mai mult decât
credem noi şi decât cred ele însele“, iar Petru Caraman
afirmă că
între românii şi ucrainenii din nord-estul ţării noastre există
nenumărate „identităţi indiscutabile“.
În timpul comunismului, legăturile directe cu Ucraina se întrerup.
Totalitarismul roşu a lovit greu în numeroşi ucraineni. Holodomorul,
provocat şi organizat în Ucraina anilor 1932-1933, a nimicit
aproximativ 10 milioane de ucraineni, iar Gulagul, în afară de
victimele produse, a constituit o ameninţare la fiinţa ucraineană, la
specificitatea naţională. Aplicând politica agresivă de contopire a
popoarelor URSS într-un popor unic – „poporul sovietic“ – asimilarea
ucrainenilor a căpătat proporţii alarmante.
Anul 1991 a deschis, în sfârşit, o pagină nouă în istoria Ucrainei,
care şi-a redobândit independenţa de stat. România a fost printre
primele ţări care au recunoscut Ucraina ca stat independent. Stabilirea
de relaţii diplomatice, la 2 februarie 1992, a fost urmată imediat de
înfiinţarea Ambasadei României la Kiev. În aprilie 1995, a fost deschis
Consulatul General al României la Odesa, iar în mai 1999, cel de la
Cernăuţi.
A urmat după părerea noastră, cea mai dinamică perioadă în relaţiile
româno-ucrainene. Vom puncta, în continuare, felul în care au evoluat
aceste relaţii.
În ultimii ani, au avut loc mai multe vizite la nivel înalt ale
preşedintelui României, Traian Băsescu, în Ucraina (1999, 2002, 2003,
2006, 2007) şi ale preşedintelui Ucrainei, Viktor Iuşcenko, în România
(1997, 2005, 2007). Aceste vizite au constituit paşi înainte în
colaborarea bilaterală, atât de importantă în condiţiile în care avem
nevoie unii de alţii. De vizitele la nivel înalt din 2007 se leagă
declanşarea activităţii Comisiei Mixte Prezidenţiale Româno-Ucrainene,
care este considerată un mecanism de intensificare a relaţiilor
româno-ucrainene, şi înfiinţarea, la 31 octombrie 2007, în Bucureşti, a
Centrului Cultural Informaţional al Ucrainei. Inaugurarea acestui
Centru vine în întâmpinarea aspiraţiilor şi iniţiativelor membrilor
comunităţii ucrainene, contribuind, totodată, la o mai bună cunoaştere
în România a identităţii, istoriei şi culturii poporului ucrainean.
În favoarea unor contacte mai strânse între membrii Parlamentelor din
România şi Ucraina, a fost înfiinţat Grupul parlamentar de prietenie cu
Ucraina din Parlamentul României (preşedinte – dl deputat Georgian
Pop). Ultima vizită oficială în România a unei delegaţii parlamentare
ucrainene condusă de dl preşedinte Borys Ivanovyci Tarasiuk, în vederea
intensificării dialogului între parlamentarii celor două ţări, a avut
loc în perioada 6-7 mai a.c.
Asociaţia Culturală de Prietenie România-Ucraina, înfiinţată acum 14
ani, constituie şi ea o mărturie a reînnoitului pod spiritual înălţat
în toţi aceşti ani, o metaforă a încrederii în forţa prieteniei.
Un eveniment cultural de excepţie, petrecut la 1 iulie a.c., în oraşul
Satu Mare, l-a constituit dezvelirea bustului marelui scriitor
ucrainean,Taras Şevcenko. Manifestarea este o dovadă a faptului că
relaţiile culturale pot fi o punte de legătură şi că ambele popoare
vecine, ucrainean şi român, împărtăşesc valori comune.
La 2 iunie 1997, a fost semnat Tratatul cu privire la relaţiile de bună
vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina. Tratatul, care
constituie baza politică şi juridică a relaţiilor româno-ucrainene, a
stabilit cadrul de cooperare între instituţiile celor două ţări în
diverse domenii sectoriale.
La 31 decembrie 2007, în România erau înregistrate 306 societăţi mixte
româno-ucrainene, valoarea capitalului ucrainean investit fiind de 8,64
de milioane de dolari SUA. De menţionat că UUR, cu orice ocazie,
încearcă să prezinte o imagine adevărată asupra marilor calităţi ale
poporului român, dar şi a realităţilor economice româneşti, să
demonstreze investitorilor şi întreprinzătorilor ucraineni că pot găsi
în agenţii economici din România parteneri serioşi pentru afacerile lor.
Referitor la cadrul juridic al relaţiilor româno-ucrainene, acesta
cuprinde circa 40 de acorduri şi convenţii care reglementează
cooperarea bilaterală în plan politic, economic, cultural-ştiinţific,
umanitar şi în alte domenii. Amintim că, în zilele de 7 şi 8 mai a.c.,
la Sighetu Marmaţiei, a avut loc, într-un domeniu apropiat nouă, prima
întâlnire a Comisiei mixte româno-ucrainene de coordonare a elaborării
manualelor noi de limba maternă pentru elevii de etnie ucraineană din
ţara noastră. Întâlnirea a fost onorată de dnii P.A. Rohovei,
consilier, şi V.A. Zabolotniuk, prim-secretar, ai Ambasadei Ucrainei în
România.
În baza art. 13 din Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate
şi cooperare dintre România şi Ucraina, a fost constituită Comisia
mixtă interguvernamentală româno-ucraineană de cooperare pe problemele
minorităţilor, care se întruneşte în sesiuni anuale. Scopul Comisiei îl
reprezintă crearea unui cadru în care părţile cooperează pentru
îndeplinirea angajamentelor ce le revin, potrivit Tratatului, în sensul
menţinerii şi dezvoltării identităţii etnice, lingvistice, religioase
şi culturale a minorităţii ucrainene din România şi a minorităţii
române din Ucraina.
În timpul regimului totalitar, comunitatea ucraineană din România era
închisă în sine, fără nicio activitate în plan etnic. După 1989,
pretutindeni unde trăiesc ucrainenii se fac eforturi, pentru a reînvia
cultura tradiţională, pentru a revitaliza manifestarea spiritului
comunitar. Tot mai frecvent apar cazuri de exprimare şi manifestare a
identităţii ucrainene, care ar trebui încurajată şi pe viitor.
|
